Skip to content

🏛Universitatea de Vest din Timișoara (abreviată UVT) se află în cartierul Elisabetin, pe Vasile Pârvan nr. 4 și este principala instituție de învățământ superior și centru de cercetare din vestul României. UVT este unul din cei cinci membri ai consorțiului „Universitaria” (grupul universităților românești de elită).
📚Originea UVT este legată de decretul-lege nr. 660/30 decembrie 1944, în care se menționa că o universitate trebuia creată în partea de vest a țării. Transformarea acestei instituții de învățământ superior într-o universitate a avut loc la sfârșitul lunii septembrie 1962.
🎨În anul 1968 instituția a devenit o universitate de sine stătătoare. A urmat o perioadă dificilă, în special pentru științele umaniste și cele exacte. Domenii ca muzica, artele plastice, istoria, geografia, științele naturii sau chimia au dispǎrut pe rând. Drept urmare multe din facultǎțile universității au fost transferate la alte instituții.
🌸Anul 1989, anul revoluției române, a fost un punct de cotitură în dezvoltarea universității. O schimbare esențială de mentalitate a avut loc în percepția instituției academice, urmând modelul instituțiilor democratice similare din vest. O amplă reformă instituțională a avut loc, începând cu redefinirea misiunii universității, prin stabilirea obiectivelor de urmat pentru realizarea misiunii.
🥳Vrei să descoperi această locație prin intermediul unui Treasure Hunt? Completează formularul de înscriere: http://treasureoftimisoara.cdpp.ro/inscrieri/
Proiectul este finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte Timișoara și se desfășoară cu ajutorul mai multor organizații și instituții din județul Timiș.
#cdpp #CentrulDeProiecteTimisoara #CulturaÎnPrezent #TreasureOfTimisoara #TreasureOfRomania #cdppcultural pregătiri pentru #Timișoara2023