Skip to content

În cadrul proiectului Treasure of Timișoara vrem să aducem în atenția publicului câte 10 locații din 3 cartiere timișorene. Aceste locații, în total 30, vor fi prezentate atât pe acest site, prin materiale offline de prezentare, cât și prin intermediul metodei interactive Treasure Hunt (evenimente care s-au desfășurat în septembrie și octombrie).

Mai jos, puteți descoperi informații precum amplasare, ani relevanți, descriere și imagini despre cele zece locații vizate din cartierul Iosefin. După încheierea activităților de tip Treasure Hunt, vom afișa și o hartă interactivă cu cele 10 locații și informațiile despre ele.

Piața Plevnei

Adresă: Piața Plevnei
Anul amenajării: începând cu 1903

    Aceasta a fost amenajată pe un loc era viran și se folosea drept depozit de lemne și târg de animale, Piața de Porci. 
    Inițial s-a numit Dózsa tér, iar din 1919 Piața Plevnei. Piața, dreptunghiulară, se învecinează la nord cu strada General Henri Berthelot, iar la sud cu strada Mitropolit Ioan Mețianu (fosta stradă Brașov). În mijlocul pieței se află Parcul Plevnei, cunoscut și sub denumirea de Parcul Gheorghe Doja (unde este și prezentă o statuie a „Regelui ţăranilor”
    În jurul parcului clădirile sunt exclusiv rezidențiale, în stil Art Nouveau, curentul Secession, formând un ansamblu arhitectural omogen. 

Universitatea de Vest din Timișoara

Adresă: Vasile Pârvan nr. 4
Decret de înființare: 660 / 30 decembrie 1944

     Universitatea de Vest din Timișoara (abreviată UVT) este principala instituție de învățământ superior și centru de cercetare din vestul României, clasificată de Ministerul Educației ca o universitate de educație și cercetare științifică. UVT este unul din cei cinci membri ai consorțiului „Universitaria” (grupul universităților românești de elită). 
    Originea UVT este legată de Decretul-lege nr. 660/30 decembrie 1944, în care se menționa că o universitate trebuia creată în partea de vest a țării. Primele sale facultăți au fost desființate sau au devenit instituții independente. Transformarea acestei instituții de învățământ superior într-o universitate a avut loc la sfârșitul lunii septembrie 1962. 
    În anul 1968 instituția a devenit o universitate de sine stătătoare. A urmat o perioadă dificilă, în special pentru științele umaniste și cele exacte. Domenii ca muzica, artele plastice, istoria, geografia, științele naturii sau chimia au dispǎrut pe rând. Drept urmare multe din facultǎțile universității au fost transferate la alte instituții. Anul 1989, anul revoluției române, a fost un punct de cotitură în dezvoltarea universității. 
    O schimbare esențială de mentalitate a avut loc în percepția instituției academice, urmând modelul instituțiilor democratice similare din vest. O amplă reformă instituțională a avut loc, începând cu redefinirea misiunii universității, prin stabilirea obiectivelor de urmat pentru realizarea misiunii.

Casa cu bufniţe

Adresă: Piaţa Plevnei nr. 7
Anul ridicării: în 1904

    Aceasta mai este numită şi Casa Johann Hartlauer și a fost construită, arhitectul casei fiind Martin Gemeinhardt. Expresia plastică a „Casei cu Păuni şi Bufniţe” corespunde stilului anilor 1900, curentul Art Nouveau, cu elemente neogotice interpretate în maniera perioadei respective, elemente tipice pentru limbajul plastic propriu arhitectului Gemeinhardt. Pe clădire se poate observa semnătura arhitectului. Acesta s-a semnat în limba maghiară „épitész Gemeinhardt M.” (arhitect Gemeinhardt M.)
    Aceasta a fost construită pentru proprietarul Johann Hartlauer. Pe un fond de cărămidă aparentă se desfășoară un peisaj luxuriant cu vrejuri de flori, dar şi o mică grădină zoologică. Păunii sunt cei ce se observă cel mai uşor, dar la o privire mai atentă identificăm aici şi bufniţe şi veveriţe.

Casa cu păuni

Adresă: str. Henri Berthelot nr. 4
Anul ridicării: 1904   

    Cunoscută şi drept Casa Romulus Nicolin (un frizer român cunoscut, al cărui salon se afla în Cetate.) primind autorizația de construcție pe 09.02.1904 și autorizația de locuire pe 14.09.1904. Aceasta a suferit transformări în anul 1910 și adăugiri în 1928 de arhitectul Martin Gemeinhardt.
    Expresia plastică a „Casei cu Păuni” este tipică pentru limbajul plastic în stilul anilor 1900, curentul Art Nouveau, al arhitectului Gemeinhardt. Se remarcă formele unduite ale elementelor vegetale („pomul vieţii” marcând axa centrală a clădirii, diferite ornamente florale) şi animalele (faimoşii păuni). Deasupra intrării se vede monograma proprietarului, „RN”. Decorațiile formează o compoziție unitară, iar reprezentarea Pomului vieții este considerată cea mai reușită din Timișoara.

Palatul Comunității Reformate

Adresă: Str. Timotei Cipariu nr. 1
Anul autorizației de locuire: 1902

    Ansamblul este dominat de formele ascuţite ale elementelor de pe acoperiş, ce marchează colţurile edificiului. Aceste elemente de acoperiş sunt inspirate de siluetele avântate ale turnurilor medievale din perioada gotică. Expresia plastică a edificiului corespunde arhitecturii anilor 1900 cu elemente de inspiraţie neogotică.
    Josef Geml, primarul Timişoarei între anii 1914 – 1919, afirma că acest ansamblu reprezintă „una dintre cele mai monumentale şi mai frumoase clădiri din Elisabetin”. Clădirea adăposteşte şi biserica reformată şi locuinţa preotului.
    Reprezintă locul unde, manifestaţia pentru ca preotul László Tökes să nu fie deportat s-a transformat în 15 decembrie 1989 în demonstraţia împotriva dictaturii. Acesta este locul în care a început Revoluţia Anticomunistă Română din 1989.

Podul Traian

Localizare: Face legătură între Cetate și cartierele Iosefin și Elisabetin
Anul ridicării: 1871

    Podul Traian, „Podul de la Maria” sau „Podul Huniade” se află în centrul Timişoarei de azi în dreapta Catedralei Mitropolitane. Nu se ştie anul construcţiei, însă se presupune că a fost făcut după un desen al lui Gustave Eiffel.
    Podul lui Traian a fost refăcut de-a lungul anilor, întâi din metal, apoi din beton, ajungând la forma de azi după ultima reabilitare care a avut loc în anul 2006. Spre exemplu, 1889, odată cu electrificarea tramvaiului (până atunci fiind folosit tramvaiul tras de cai) podul a fost consolidat. Cu timpul a devenit necorespunzător pentru traficul existent, nefiind suficient de lat şi de solid, fapt ce a dus la refacerea lui.
    Are lăţimea de 32,8 metri şi lungimea de 40 de metri. Şinele de tramvai au șapte metri în lăţime şi trotuarele au câte doi. Este printre cele mai late poduri vechi din Timişoara.

Monumentul Sf. Maria

Adresă: Piaţa Sf. Maria
Anul inaugurării: 1906

    Monumentul prezintă o expresie plastică sobră, în stilul anilor 1900, curentul szeceszió eclectic, cu elemente neoromanice şi gotice.
    O legendă afirmă că monumentul a fost ridicat pe locul în care Gheorghe Doja, conducătorul în războiul ţărănesc, înfrânt la Timişoara, ar fi fost executat în 1514. Doja, „Regele ţăranilor”, a fost pus pe un tron de fier şi încoronat cu o coroană, ambele înroşite în foc. Călugărilor iezuiţi, care cântau imnuri religioase, li s-ar fi arătat chipul blând al Fecioarei Maria. Legenda are o mică hachiţă: Ordinul Iezuiţilor a fost întemeiat abia în 1533 – 1540. În momentul execuției nu existau călugări iezuiţi.
    O altă legendă povesteşte că execuţia a avut loc lângă castel, de la o fereastră a căruia conducătorii nobilimii, Zápolya şi Báthory, ar fi privit sinistrul spectacol. Atunci execuţia nu putea avea loc pe amplasamentul actualei pieţe, care e situată prea departe de castel.

Piața Nicolae Bălcescu

Localizare: Piața Nicolae Bălcescu, în centrul cartierului Elisabetin

    Piața Nicolae Bălcescu este numită după scriitorul și revoluționarul Nicolae Bălcescu (1819–1852). Cele mai cunoscute clădiri din piață fiind Biserica Preasfânta Inimă a lui Isus”, biserică romano-catolică (finalizată în 1919) și ansamblul Liceului „Grigore Moisil”.
    În timpul Imperiului Austriac, piața a fost numită Grundhausplatz. Ca urmare a compromisului austro-ungar din 1867, această denumire a fost tradusă în limba maghiară: Telekház tér, iar după divizarea Banatului și începând cu 1919, piața a fost redenumită Piața Alexandru Lahovari, după numele ministrului de Externe (1889–1891) Alexandru Lahovari. În 1947, numele pieței a fost schimbat în Piața Mareșal Tito, nume pe care l-a purtat pentru o perioadă scurtă de timp.

Mănăstirea catolică a Ordinului Salvatorienilor Timișoara

Adresă: 1 Decembrie 1918 nr. 1
Anul înființării: 1911

    În timpul regimului comunist, mânăstirea a fost închisă. În prezent, în această mânăstire vieţuiesc cinci călugări. Aceștia au în grijă un centru pentru copii străzii din Timișoara, unde sunt cazați, spălați și educați sute de copii și un azil de noapte numit ,,Pater Jordan”. Casa „Pater Jordan” este un proiect al Federaţiei Caritas a Diecezei Romano-Catolice din Timişoara şi a fost iniţiat în anul 1998 de Berno Rupp, călugăr al Ordinului Salvatorian, al cărui fondator a fost părintele Jordan.
Iniţial, proiectul a vizat copiii străzii, dar casa-azil de pe strada Brâncoveanu nr. 50 adăposteşte şi alţi oameni care caută ocrotire şi se află în baza ei de date.
    Azilul de noapte oferă mai multe servicii celor înregistrați în bazele de date, iar pe seară sunt primiţi oamenii fără adăpost, dar care nu sunt înregistraţi în baza de date a azilului. Lor li se oferă o masă, pot face o baie, dar nu pot rămâne peste noapte.

Casa cu iederă

Adresă: Corneliu Coposu nr. 5
Anul ridicării: 1929

    „Casa cu iederă“, aşa cum este cunoscută a fost construită după amenajarea parcului de pe partea stângă a Begăi, ca sediu al Societăţii de Horticultură. Se spune că de-a lungul anilor a fost şi casă conspirativă pentru Securitate.
    O casă misterioasă, învăluită de iederă şi istorie aflată lângă ştrandul Termal, a făcut multe generaţii de timişoreni să se întrebe ce poveste ascunde. Ce se află dincolo de zidurile ei acoperite de plantele cățărătoare. Mai tot timpul părea abandonată, stingheră, pe malul Begăi. Oamenii treceau pe lângă ea, o admirau, unii o visau, alţii se imaginau proprietari. Se țeseau legende urbane în jurul ei. “Casa cu iedera” făcea parte din imaginarul oraşului.
    Casa a fost mult timp în proprietatea societăţii care administra parcurile şi zonele verzi, apoi a căzut în anonimat. Informaţiile dispar, se lasă un văl misterios peste ea. Se spune că în timpul comunismului a fost folosită ca şi casă conspirativă de către Securitate.
    După Revoluţie, casa a fost vândută de Primăria Timişoara. După ce şi-a schimbat de mai multe ori proprietarul, a ajuns în posesia unei firme, care ar fi dorit să ridice pe acest loc o clădire de birouri. Nu au primit însă autorizaţie, iar “Casa cu iedera” a rămas.

 

Biserica Catolica Millenium

Locație: Piaţa Romanilor 16
Anul definitivării lucrărilor: 1901

    Biserica e construită în stil eclectic istoricist, cu elemente de expresie arhitecturală neogotice şi neoromanice, dominând ţesutul urban din cartierul Fabric. Turnurile sale înalte de 65 m marchează, alături de turla Catedralei Ortodoxe Române din Cartierul Cetate, silueta oraşului, când silueta este percepută din zona înconjurătoare periurbană.
    Arhitectul bisericii a fost Ludwig von Ybl, constructor Josef Kremer, pictorul altarului György Vastagh, iar orga fiind opera constructorului timişorean de orgi Leopold Wegenstein. Biserica  a fost începută în anul comemorării unui mileniu de la venirea ungurilor în Câmpia Panonică, de aici şi numele bisericii.

Parcul Regina Maria

Locație:  la intrarea dinspre Podul Decebal – Bd. 3 August 1919

Parcul „Regina Maria”, denumit iniţial Parcul Coronini, este cel mai vechi parc al Timișoarei, având ca funcțiuni: tranzitare, recreativă și sportivă. Aici se află fostul cinematograf Apollo, care a fost construit în 1909 de arhitectul Josef Ecker Jr. și reconstruit în 1955 de către arhitectul Paul Schuster.
    Locul unde astăzi se întinde Parcul „Regina Maria” se afla, la începutul secolului al XIX-lea, în afara zidurilor cetății Timișoarei, pe teritoriul numit Esplanadă. Aceasta era o zonă de apărare unde nu erau permise construcții pentru a prevenirea eventualelor atacuri.
    Dinspre Podul Decebal, peste drum de Palatul Neptun, se remarcă poarta de intrare în Parcul Regina Maria. Această poartă a fost proiectată în stilul anilor 1900, curentul szeceszió, şi formează un ansamblu reuşit, împreună cu Podul Decebal şi Palatul Neptun.
    Două plăci, câte una pe fiecare turn al porții. Prima amintește faptul că aici a căzut primul martir al Revoluţiei Anticomuniste şi că au murit şi alţi martiri pentru libertate. Cea de-a doua placă aminteşte că Ioan Slavici şi Mihai Eminescu au fost prezenţi în acest parc.

Palatul Ştefania

Localizare: Se regăsește în Piaţa Romanilor 1 – Str. Ştefan cel Mare 2,
 Construit în anii: 1909 – 1910

    Compoziţia clădirii este dominată de volumele mari, jucate, ale acoperişurilor. Acestea sunt inspirate de siluetele elansate ale turnurilor medievale, mai ales de turnurile din perioada gotică. Ornamentele corespund curentelor stilului anilor 1900. Unele dintre ele au forme geometrice, pătrate, inspirate de ultimele curente, cele mai evoluate, ale stilului respectiv. Palatul a fost construit sub îndrumarea arhitectului László Székely.
    Edificiul mai este denumit şi „Casa cu Maimuţe”, datorită faptului că la partea superioară a etajulul al doilea sub cornişă, sunt montate console care sprijină colonete pe care sunt amplasate alternativ statui reprezentând urşi şi gorile.
    Clădită pentru ca veniturile aduse de chirii să servească „Azilului Orăşenesc”, construcţia, care adăpostea şi „Clubul Cetăţenilor” (desigur bogătaşii) din cartierul Fabric, a fost vândută în 1918 lui Rudolf Totis, directorul general de la „Industria Lânii S.A.”. Acesta a denumit edificiul „Palatul Ştefania”, în onoarea soţiei sale.

Fabrica de Bere

Locație: str. Ştefan cel Mare 28
Anul obținerii licenței de fabrică de bere: 1717

   Fabrica de bere Timișoreana este prima fabrică de bere înființată pe teritoriul actual al României, în cartierul Fabric din Timișoara, în 1718. Fabrica de Bere a fost una dintre cele mai vechi unităţi de producţie înființate la Timişoara. Cel mai vechi stabiliment era amplasat în actualul Parc al Copiilor. Între anii 1744 – 1750 s-a parcelat şi ocupat locaţia actuală, cea de-a treia din lunga istorie a fabricii de bere.
   Cea mai veche dintre construcţiile actuale este așa-numita „biserică turcească”. Legenda afirmă că edificiul a fost construit pe vremea turcilor, dar în realitate înainte de anul 1744 în această zonă nu existau construcţii. Clădirea apare pe planurile oraşului începând cu anul 1806 și prezintă o structură de rezistenţă formată din stâlpi și grinzi masive din lemn, tipică pentru arhitectura industrială de la începutul sec. al XIX-lea. Arcul intrării, în formă de „mâner de coş”, este o reminiscenţă a stilului baroc.
    Celelalte clădiri ale ansamblului sunt „modernizări” din sec. al XIX-lea şi din sec. XX. La ultima restaurare s-a descoperit o placă de marmură albă cu inscripţia Franciscus II 1806, acesta fiind conducătorul Sfântului Imperiu Roman, imperiu desființat în 1806.

Podul Decebal

Locație: Bd. Revoluţiei din 1989 – Bd. 3 August 1919
Ani construcție: 1909 – 1910

    Venind din cartierul Cetate vizitatorul traversează podul, care constituie o poartă de intrare simbolică în cartierul Fabric. Executat din beton armat, podul se remarcă prin formele sale unduite, tipice stilului anilor 1900, curentul szeceszió. Soluţia adoptată pentru arcul din beton armat al podului a reprezentat o premieră tehnică la vremea respectivă. La construcția sa au contribuit inginerul Gyözö Mihailich împreună cu arhitectul Albert Körössy.
    Podul se află pe terenul fostei „Esplanade”, câmpia pe care până în anul 1892, când s-a renunţat la caracterul de fortăreață militară al cetăţii Timişoara, era interzis a se construi. Între anii 1734 şi 1868 această câmpie avea o lăţime de 948 m, întinzându-se de pe latura de vest a podului până în apropiere de actuala Piaţa Traian.
    La est de pod începe actualul Bd. 3 August 1919, care constituie o adevărată „rezervaţie de arhitectură a anilor 1900”, pe tronsonul până la Piaţa Micloşi. 

Palatul Neptun

Locație: Splaiul Nistrului 1
An finalizare construcție: 1914

   Numele de “Neptun” provine de la faptul că edificiul a adăpostit multă vreme o baie publică de mari dimensiuni, care avea şi un bazin de înot (Baia Neptun, Hungária Fürdö). Iniţial clădirea trebuia să adăpostească o mare cafenea, la care însă s-a renunţat.
   Faţada principală, orientată spre pod, este dominată de un amplu fronton cu forme unduite. Pe fronton, încadrat de o decoraţie în formă de ghirlandă geometrizată, se văd iniţialele arhitectului, L. S.  Clădirea nu numai că a fost proiectată, dar ea a şi aparţinut arhitectului Székely. Acesta a fost arhitectul şef  al oraşului începând din 1903 și a proiectat cele mai multe construcţii, dintre arhitecţii timişoreni ai acestei perioade.
   Faţadele laterale sunt ritmate de semicoloane dorice pe două niveluri (la nivelul etajelor I şi II), susţinute pe console, iar sub marele fronton de pe faţada principală, ferestrele sunt încadrate de pilaştri ionici cu capitele plate.

Piața Traian

Locație: Piața Traian
An aprobare: 1744

    A fost denumită iniţial Piața Principală din Fabric,  trasată şi aprobată ca atare în anul 1744, aceasta fiind centrul cartierului „Fabricul Rascian”, adică a Fabricului ortodox.
    Iniţial, piaţa era dominată de clădirea şi, mai ales, de turnul bisericii. Laturile de nord şi de sud erau formate din grădini. Latura de vest, spre Cetate, era ocupată de case parter, dispuse cu frontonul către stradă, ca în satele bănăţene de câmpie.
   În sec.al XIX-lea au început să se construiască fronturi continue la stradă, construindu-se în grădinile dintre case. Apoi au apărut şi case cu etaj, iar către sfârşitul secolului au apărut şi case cu două etaje.

Turbinele / Microhidrocentrala Bega

Locație: str. Uzinei, str. F.Chopin
Anul construcției: 1909

   Până în anul 1907 prin cartierul Fabric curgeau numeroase braţe de apă, alimentate fie din canalul principal Bega, fie din pârâile laterale Behela şi Suboleasa, alimentând roţile morilor de apă şi ale manufacturilor din Fabric, dar menținând foarte ridicat nivelul apei subterane, generând probleme cu igrasia în toate pivnițele. De asemenea, canalul prin care se aducea lemnul de construcţii şi pentru foc şi depozitul de lemne, amplasat între Fabric şi Cetate, împiedica dezvoltarea celor două cartiere şi unirea lor după demolarea fortificaţiilor.
   Astfel, în 1902, inginerul şef  al oraşului Emil Szilárd face proiectul de a se săpa un singur canal navigabil, cel actual, între Piaţa Petru Maior şi Pasarela dintre Parcuri. Canalul a fost  executat împreună cu cele trei poduri din beton din Fabric, între 1907 şi 1910. Apa urma să fie concentrată la intrarea în cartierul Fabric pentru a acţiona turbinele hidrocentralei, furnizând energie electrică pentru funcționarea vehiculelor morii și pentru întregul oraș.
     Aceasta a fost prima hidrocentrală realizată pe teritoriul actual al României, iar proiectul acesteia a fost realizat de către „arhitectul oraşului”, Székely. Unii cercetători consideră că ansamblul „Turbinelor” reprezintă cea mai valoroasă operă de arhitectură industrială în stilul anilor 1900  realizată la Timişoara.

Biserica Ortodoxă Sfântul Gheorghe

Locație: Piața Traian 5
Anii construcției; 1745 – 1755

    Biserica iniţială a avut probabil formele sobre ale barocului provincial austriac. Clădirea actuală  este marcată de stilul clasicist, dezvoltat la Timişoara după anul 1800. Turnul, având forme caracteristice stilului eclectic clasicist, a fost supraînălţat, pentru că între timp apăruseră construcţii cu etaj în piaţă şi vechiul turn, mai scund, nu mai domina din punct de vedere plastic piaţa.   
   Frontoanele triunghiulare, care marchează partea superioară a faţadei principale spre piaţă, lateral faţă de turnul central, prezintă formele triunghiulare caracteristice arhitecturii clasiciste, dar laturile lor sunt întrerupte în dreapta şi stânga coamei, datorită alcătuirilor baroce.
    Alături se află Casa Comunității Sârbe din Fabric (Str. Ion Mihalache 1). Clădirea este clădită în stil eclectic clasicist, similar curentului Second Empire, caracteristic mijlocului celei de a doua jumătăţi a sec. al XIX-lea.

Podul Dacilor

An hotărâre construcție: 1902

   Cel de-al treilea pod a cărui construcție a fost hotărâtă în anul 1902 a fost podul de la piaţa de fân. S-a mai numit Széna-téri híd, Heuplatzbrücke şi mai e cunoscut drept podul de la Badea Cârţan, acesta făcând legătura de peste Bega cu Piața Badea Cârțan.
    Construcția acestuia s-a încheiat în 1908, când s-a separat şi noua albie a râului Bega. Podul era traversat de două linii de tramvai pe care circulau şi vagoane de cale ferată care făceau diferite transporturi între gara de est şi mai multe fabrici şi ateliere din Fabric. 
    Acesta a fost demolat în 1988, iar un an mai târziu s-a construit cel actual, tot după proiectul inginerului Radu Marinov, nu s-au mai păstrat elementele arhitecturale care-l decorau pe cel vechi.

Turnul de apă din Iosefin

Adresă: str. Gheorghe Bariţiu nr. 3
Ani construcție: 1913–1914

    Este situat aproape de Canalul Bega, proiectul fiind semnat de proiectanţii: János Lenarduzzi, Richard Sabatich şi contrasemnat de Stan Vidrighin.
    Aprovizionarea cu apă potabilă a constituit întotdeauna o problemă majoră a Timişoarei. Într-o descriere din anul 1551 se vorbeşte despre o fântână adâncă amplasată în incinta castelului. Săpăturile arheologice din curtea castelului din anul 2009 au descoperit un puţ, dar nu există, încă, date sigure că este vorba despre aceeași fântână.
    La Timişoara se realizează în 1732 „o maşină hidraulică” pe o insulă a Begăi. Aici se pompa apă din Bega, trecută printr-un filtru pe bază de rumeguş din lemn, acest sistem aprovizionând cetatea cu apă.
    În timpul asediului din anul 1849 turnul de apă este distrus, iar aprovizionarea cu apă continuă să se realizeze numai cu fântâni. Abia după renunţarea la caracterul de fortăreaţă militară al cetăţii s-a pus problema realizării unui sistem „modern” de aprovizionare cu apă.  

Sinagoga din iosefin

Adresă: Bd. Iuliu Maniu nr. 55
An inaugurare: 1895

    Sinagoga din Iosefin a fost inaugurată în de primarul Carol Telbisz. Având dimensiuni mai modeste, ea a deservit în trecut credincioșilor ritului evreiesc ortodox. Construită după planurile arhitectului Karl Hart în stil eclectic cu ornamente maure, neoromanice şi neogotice, locașul de cult are dimensiuni modeste în comparație cu celelalte două mari sinagogi. În curtea acesteia funcționau o grădiniță, o baie rituală şi un abator ritual.
    Școala primară, înființată în anul 1918, s-a mutat 10 ani mai târziu într-un sediu nou, în capătul curții. Placa de marmură din interiorul sinagogii comemorează construirea şcolii, în 1928, cinstind numele celor care au contribuit: prim rabinul Bernhard Schück, preşedintele comunității Iacob Rothbart, arhitecții Arnold Merbl, Iacob Klein şi alții. Clădirea e despărțită acum de curtea sinagogii printr-un zid.
    Este singurul edificiu care funcționează şi astăzi ca sinagogă.  

Palatul Ancora

Adresă: General Dragalina 24, 25, 25A
An autorizație de locuire: 1895

    Palatul Ancora e cunoscut și ca Palatul Aladár Kudelich, întregul complex fiind construit sub supravegherea arhitectului Martin Gemeinhardt întreg în mai puţin de un an. Acesta reprezintă unul dintre edificiile marcante ale arhitecturii anilor 1900 de la Timişoara. Limbajul plastic corespunzător sitului perioadei respective simplificat utilizează şi decoraţie neogotică. Turnul care marchează pregnant colţul clădirii este inspirat de silueta turnurilor medievale gotice.
    Ancora montată pe turn, îndreptată spre canalul navigabil Bega, amintind de activitatea nautică, cândva intensă, de pe râu. De fapt acest semn de casă este rezultatul unei confuzii lingvistice: parcela s-a numit cândva „La Ogorul Verde” (Zum Grünen Anger). Pentru că nu s-a mai ştiut în anul 1900 ce înseamnă „Anger”, pronunţat în grai timişorean „Anker”, s-a crezut că este vorba despre „Anker”, adică „ancoră” în vorbirea germană curentă, iar edificiul a primit ca „semn de casă” o ancoră, care se păstrează în denumirea palatului şi în prezent.

Biserica Catolica din Iosefin

Biserica Catolica din Iosefin
Poziționare: Bd. Regele Carol I colţ cu Bd. General Dragalina
Anii constructiei: între anii 1774-1775.

    În timpul asediului din 1849 a fost avariată și ulterior restaurată. Fleşa turnului s-a construit în 1889. De asemenea, biserica a fost restaurată în 1985. Aceasta a început a fi ridicată la un an după ce cartierul, care avea pe atunci locuitori germani, a primit denumirea de Iosefin. Ea prezintă trăsăturile caracteristice barocului matur cu unele detalii rococo. Clădirea domina construcţiile din împrejurimi atâta vreme cât Iosefinul a avut un aspect rural.
     După ce Iosefinul a început să se dezvolte rapid după conectarea Timişoarei la sistemul feroviar central-european, turnul baroc al bisericii părea prea scund. De aceea în 1889 a fost construită fleşa ascuţită a turnului, care există şi astăzi, şi care dă edificiului o svelteţe neobişnuită pentru compoziţiile baroce. Vreme îndelungată ceasul din turnul acestei biserici a fost singurul ceas public din Iosefin, într-o vreme în care, oamenii simpli nu îşi puteau permite să-şi cumpere un ceas.

Palatul Societății de Hidroameliorări Timiș-Bega

Astăzi ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ BANAT
Locație: Bd. 16 Decembrie 1989 nr.2
Anul supraetajării: 1911

    Încă de pe pod se remarcă cele două clădiri monumentale, care marchează intrarea în cartierele Iosefin (dreapta) şi Elisabetin (stânga): Palatul Societatii de Hidroameliorari Timiș-Bega (Sediul Administrației Bazinale de Apă Banat, numit și Palatul Apelor) şi a palatului Franz Marschall.
    În cazul Palatului Societăţii de Hidroameliorări Timiş-Bega, compoziţia clădirii este dominată de volumul impunător, rezolvat în forma unui turn-cupolă monumental, al acoperişului traveei centrale, travee având la parter intrarea în clădire, orientată spre pod. Arhitectura clădirii corespunde stilului anilor 1900, curentul szeceszió eclectic – utilizând elemente neobaroce şi ale ordinului ionic clasic.
    Arhitectul clădirii a fost Lipot Baumhorn, iar constructorul Karl Hart. La supraetajarea din 1911 arhitectul a fost Arthur Tunner. Ultima renovare a avut loc în 2018.

Podul Metalic (Podul de Fier)

Locație: Str. Ady Endre – Str. Andrei Mureşanu
Anul montării: 1871

    Inițial a fost montat în locul actualului pod Traian între Cetate şi Iosefin-Elisabetin, demontat în 1915 şi remontat în 1916 pe actualul amplasament.
    Datorită numeroaselor braţe de apă existente până după anul 1900, Timişoara era şi „un oraş al podurilor”. Până în anii 1970 podurile timişorene erau executate din lemn. Abia atunci cele mai importante au fost reconstruite pe bază de structuri metalice. Înainte de regularizarea Begăi în Fabric între anii 1907–1910, existau în Timişoara 71 de poduri.
    „Podul de Fier” este tipic pentru podurile timişorene din perioada 1870 – 1910. Legenda povesteşte că acest pod ar fi fost proiectat de către celebrul inginer Alexandre Gustave Eiffel. Acesta ar fi calculat greşit înălţimea podului, de aceea nu permite circulația vehiculelor. În realitate podul a funcționat şi pentru vehicule timp de 44 de ani, pe vechiul amplasament, dar a fost montat deliberat ca pod pietonal, pe baze supraînălţate, pentru a permite navelor să treacă pe dedesubt.

Fostul Hotel Splendid

Locație: Bd. General Dragalina 29
Anul autorizației de construcție: 1911

    Edificiul, care mai este cunoscut și ca Palatul Gemeinhardt, a fost proiectat şi a aparţinut faimosului arhitect Martin Gemeinhardt. Expresia plastică a clădirii corespunde fazei cele mai evoluate a stilului anilor 1900. Elementele de decor simplificate anunţă deja arhitectura „stilului modern internaţional” de după Primul Război Mondial. Colţul clădirii este marcat de un mic turn de acoperiş.
    La logiile de la etajul II arhitectul utilizează „motivul” de limbaj plastic numit „Serliana”, unde partea centrală a logiei este acoperită cu un arc sprijinit de două coloane. Lateral, de-o parte şi de cealaltă a deschiderii acoperite cu arcul sunt două deschideri mai mici, acoperite cu câte o grindă dreaptă.

Biserica Surorilor de Notre Dame

Locație: bd. General Dragalina 4
Anul inaugurării bisericii: 1894

    Construcţia Complexului Surorile Notre Dame a avut loc în următoarele etape: școala 1881, a doua clădire a şcolii a primit autorizația de construcție în 05.05.1892, biserica a primit autorizația construcție în 12.05.1893, terminată 1894, clădirea şcolii de lângă biserică în 1894, diferite adăugiri până în anii 1960 lucrările anterioare anului 1900 conduse în mare parte de Eduard Reiter.
    Biserica cu două turnuri a fost construită în stil eclectic istoricist cu elemente neoromanice. Clădirea cu două etaje din vecinătatea bisericii corespunde aceluiaşi stil, având însă alături de elementele neoromanice şi elemente neogotice. Construcția mai veche, amplasată în spatele unei curţi de onoare, a fost tratată în stil eclectic istoricist. La corpul principal, cu intrarea, parterul tratat cu bosaje puternice, serveşte din punct de vedere plastic ca o bază pentru etaj, nivelul nobil – „piano nobile”. Cele trei ferestre de la etajul I sunt încadrate de câte două semicoloane corintice.
Astăzi aici îşi desfăşoară activitatea Liceul Teoretic „DOSITEI OBRADOVICI”, cu limba de predare limba sârbă.

Casa de Cultură a Studenților Timișoara

Adresă: Bd. Regele Carol I, nr. 9, Timișoara, jud. Timiș

    Din anii ’60-’70, dese sunt momentele de apogeu pentru Casa de Cultură a Studenților: mulți își aduc aminte cu nostalgie și bucurie momentele cine-clubului de la Casa Studenților, ale discotecii din anii ’70-’80, ale cenaclului literar în care se citeau texte și poezii ale dizidenților optzeciști, ale concertelor rock ale unor formații care au scris istorie: Phoenix, Celelalte Cuvinte etc.
    De-a lungul timpului, a fost o casă bună pentru folclor (Doina Timișului – 1959, Mladost-1969), dansuri moderne (din 1971, Reflexul lui Marcel Botscheller), artă fotografică (1958) și literatură (Cornel Ungureanu, Marcel Tolcea, Robert Șerban, Viorel Marineasa, Eugen Bunaru și mulți alții numărându-se printre cei care și-au perfecționat drumul în literatură la cenaclul „Pavel Dan”). Teatrul a fost reprezentat mult timp de spectacolele de comedie al „Thaliei” (mai târziu, numindu-se OZN), după Revoluție fiind atrasă și mai experimentală și avangardista trupă a regretatului regizor Diogene V. Bihoi, „Thespis”.
    Formațiile de rock (evident, muzica tinerilor) și-au găsit tot timpul o găzduire prietenoasă la Casa Studenților, formații ca Implant Pentru Refuz, Blazzaj, Amala, Sonatic, Phaser, Popa Șapkă, Crossroads sau Celelalte Cuvinte, atrăgând noi și noi spectatori ai evenimentelor studențești.

Biserica Ortodoxă din Iosefin

Locație: Piaţa Alexandru Mocioni 9
Autorizație de construcție: 1931

    Lucrările s-au încheiat în 5 ani, construcția fiind gata 1936, totul desfășurându-se sub conducerea arhitectului Prof. Victor Vlad și constructorului Constantin Purcariu.
   În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, bisericile ortodoxe române din Banat au fost construite în stilurile baroc, clasicist şi eclectic istoricist. Ele sunt de departe printre cele mai reuşite şi apreciate clădiri din Banat, din punct de vedere al plasticii arhitecturale. Din păcate, după 1919 arhitecţii au utilizat limbajul arhitecturii bizantine de la Constantinopol şi din Asia Mică, arhitectură care, în realitate nu are nimic comun cu cea tradiţională românească.
    Expresia plastică a ansamblului din actuala Piaţă Mocioni este inspirată din arhitectura Sfintei Sofii de la Constantinopol, iniţial biserică, apoi moschee, actualmente muzeu, şi din cea a altor construcţii din Asia Mică. Compoziţia, dezvoltată pe orizontală, este dominată de volumul vertical, zvelt, al turnului amplasat în nord-estul ansamblului. Unii cercetători afirmă, că valoarea ansamblului constă tocmai în faptul că ne reaminteşte, că Timişoara a fost timp de 164 de ani sub stăpânire musulmană.