Resurse Elisabetin - Treasure of Timisoara

ÎÎn cadrul proiectului Treasure of Timișoara vrem să aducem în atenția publicului câte 10 locații din 3 cartiere timișorene. Aceste locații, în total 30, vor fi prezentate atât pe acest site, prin materiale offline de prezentare, cât și prin intermediul metodei interactive Treasure Hunt (evenimente care s-au desfășurat în septembrie și octombrie)..

Mai jos, puteți descoperi informații precum amplasare, ani relevanți, descriere și imagini despre cele zece locații vizate din cartierul Elisabetin. După încheierea activităților de tip Treasure Hunt, vom afișa și o hartă interactivă cu cele 10 locații și informațiile despre ele.

Piața Plevnei

Adresă: Piața Plevnei
Anul amenajării: începând cu 1903

Aceasta a fost amenajată pe un loc era viran și se folosea drept depozit de lemne și târg de animale, Piața de Porci.
Inițial s-a numit Dózsa tér, iar din 1919 Piața Plevnei. Piața, dreptunghiulară, se învecinează la nord cu strada General Henri Berthelot, iar la sud cu strada Mitropolit Ioan Mețianu (fosta stradă Brașov). În mijlocul pieței se află Parcul Plevnei, cunoscut și sub denumirea de Parcul Gheorghe Doja (unde este și prezentă o statuie a „Regelui ţăranilor”
În jurul parcului clădirile sunt exclusiv rezidențiale, în stil Art Nouveau, curentul Secession, formând un ansamblu arhitectural omogen.

Universitatea de Vest din Timișoara

Adresă: Vasile Pârvan nr. 4
Decret de înființare: 660 / 30 decembrie 1944

Universitatea de Vest din Timișoara (abreviată UVT) este principala instituție de învățământ superior și centru de cercetare din vestul României, clasificată de Ministerul Educației ca o universitate de educație și cercetare științifică. UVT este unul din cei cinci membri ai consorțiului „Universitaria” (grupul universităților românești de elită).
Originea UVT este legată de Decretul-lege nr. 660/30 decembrie 1944, în care se menționa că o universitate trebuia creată în partea de vest a țării. Primele sale facultăți au fost desființate sau au devenit instituții independente. Transformarea acestei instituții de învățământ superior într-o universitate a avut loc la sfârșitul lunii septembrie 1962.
În anul 1968 instituția a devenit o universitate de sine stătătoare. A urmat o perioadă dificilă, în special pentru științele umaniste și cele exacte. Domenii ca muzica, artele plastice, istoria, geografia, științele naturii sau chimia au dispǎrut pe rând. Drept urmare multe din facultǎțile universității au fost transferate la alte instituții. Anul 1989, anul revoluției române, a fost un punct de cotitură în dezvoltarea universității.
O schimbare esențială de mentalitate a avut loc în percepția instituției academice, urmând modelul instituțiilor democratice similare din vest. O amplă reformă instituțională a avut loc, începând cu redefinirea misiunii universității, prin stabilirea obiectivelor de urmat pentru realizarea misiunii.

Casa cu bufniţe

Adresă: Piaţa Plevnei nr. 7
Anul ridicării: în 1904

Aceasta mai este numită şi Casa Johann Hartlauer și a fost construită, arhitectul casei fiind Martin Gemeinhardt. Expresia plastică a „Casei cu Păuni şi Bufniţe” corespunde stilului anilor 1900, curentul Art Nouveau, cu elemente neogotice interpretate în maniera perioadei respective, elemente tipice pentru limbajul plastic propriu arhitectului Gemeinhardt. Pe clădire se poate observa semnătura arhitectului. Acesta s-a semnat în limba maghiară „épitész Gemeinhardt M.” (arhitect Gemeinhardt M.)
Aceasta a fost construită pentru proprietarul Johann Hartlauer. Pe un fond de cărămidă aparentă se desfășoară un peisaj luxuriant cu vrejuri de flori, dar şi o mică grădină zoologică. Păunii sunt cei ce se observă cel mai uşor, dar la o privire mai atentă identificăm aici şi bufniţe şi veveriţe.

Casa cu păuni

Adresă: str. Henri Berthelot nr. 4
Anul ridicării: 1904

Cunoscută şi drept Casa Romulus Nicolin (un frizer român cunoscut, al cărui salon se afla în Cetate.) primind autorizația de construcție pe 09.02.1904 și autorizația de locuire pe 14.09.1904. Aceasta a suferit transformări în anul 1910 și adăugiri în 1928 de arhitectul Martin Gemeinhardt.
Expresia plastică a „Casei cu Păuni” este tipică pentru limbajul plastic în stilul anilor 1900, curentul Art Nouveau, al arhitectului Gemeinhardt. Se remarcă formele unduite ale elementelor vegetale („pomul vieţii” marcând axa centrală a clădirii, diferite ornamente florale) şi animalele (faimoşii păuni). Deasupra intrării se vede monograma proprietarului, „RN”. Decorațiile formează o compoziție unitară, iar reprezentarea Pomului vieții este considerată cea mai reușită din Timișoara.

Palatul Comunității Reformate

Adresă: Str. Timotei Cipariu nr. 1
Anul autorizației de locuire: 1902

Ansamblul este dominat de formele ascuţite ale elementelor de pe acoperiş, ce marchează colţurile edificiului. Aceste elemente de acoperiş sunt inspirate de siluetele avântate ale turnurilor medievale din perioada gotică. Expresia plastică a edificiului corespunde arhitecturii anilor 1900 cu elemente de inspiraţie neogotică.
Josef Geml, primarul Timişoarei între anii 1914 – 1919, afirma că acest ansamblu reprezintă „una dintre cele mai monumentale şi mai frumoase clădiri din Elisabetin”. Clădirea adăposteşte şi biserica reformată şi locuinţa preotului.
Reprezintă locul unde, manifestaţia pentru ca preotul László Tökes să nu fie deportat s-a transformat în 15 decembrie 1989 în demonstraţia împotriva dictaturii. Acesta este locul în care a început Revoluţia Anticomunistă Română din 1989.

Podul Traian

Localizare: Face legătură între Cetate și cartierele Iosefin și Elisabetin
Anul ridicării: 1871

Podul Traian, „Podul de la Maria” sau „Podul Huniade” se află în centrul Timişoarei de azi în dreapta Catedralei Mitropolitane. Nu se ştie anul construcţiei, însă se presupune că a fost făcut după un desen al lui Gustave Eiffel.
Podul lui Traian a fost refăcut de-a lungul anilor, întâi din metal, apoi din beton, ajungând la forma de azi după ultima reabilitare care a avut loc în anul 2006. Spre exemplu, 1889, odată cu electrificarea tramvaiului (până atunci fiind folosit tramvaiul tras de cai) podul a fost consolidat. Cu timpul a devenit necorespunzător pentru traficul existent, nefiind suficient de lat şi de solid, fapt ce a dus la refacerea lui.
Are lăţimea de 32,8 metri şi lungimea de 40 de metri. Şinele de tramvai au șapte metri în lăţime şi trotuarele au câte doi. Este printre cele mai late poduri vechi din Timişoara.

Monumentul Sf. Maria

Adresă: Piaţa Sf. Maria
Anul inaugurării: 1906

Monumentul prezintă o expresie plastică sobră, în stilul anilor 1900, curentul szeceszió eclectic, cu elemente neoromanice şi gotice.
O legendă afirmă că monumentul a fost ridicat pe locul în care Gheorghe Doja, conducătorul în războiul ţărănesc, înfrânt la Timişoara, ar fi fost executat în 1514. Doja, „Regele ţăranilor”, a fost pus pe un tron de fier şi încoronat cu o coroană, ambele înroşite în foc. Călugărilor iezuiţi, care cântau imnuri religioase, li s-ar fi arătat chipul blând al Fecioarei Maria. Legenda are o mică hachiţă: Ordinul Iezuiţilor a fost întemeiat abia în 1533 – 1540. În momentul execuției nu existau călugări iezuiţi.
O altă legendă povesteşte că execuţia a avut loc lângă castel, de la o fereastră a căruia conducătorii nobilimii, Zápolya şi Báthory, ar fi privit sinistrul spectacol. Atunci execuţia nu putea avea loc pe amplasamentul actualei pieţe, care e situată prea departe de castel.

Piața Nicolae Bălcescu

Localizare: Piața Nicolae Bălcescu, în centrul cartierului Elisabetin

Piața Nicolae Bălcescu este numită după scriitorul și revoluționarul Nicolae Bălcescu (1819–1852). Cele mai cunoscute clădiri din piață fiind Biserica Preasfânta Inimă a lui Isus”, biserică romano-catolică (finalizată în 1919) și ansamblul Liceului „Grigore Moisil”.
În timpul Imperiului Austriac, piața a fost numită Grundhausplatz. Ca urmare a compromisului austro-ungar din 1867, această denumire a fost tradusă în limba maghiară: Telekház tér, iar după divizarea Banatului și începând cu 1919, piața a fost redenumită Piața Alexandru Lahovari, după numele ministrului de Externe (1889–1891) Alexandru Lahovari. În 1947, numele pieței a fost schimbat în Piața Mareșal Tito, nume pe care l-a purtat pentru o perioadă scurtă de timp.

Mănăstirea catolică a Ordinului Salvatorienilor Timișoara

Adresă: 1 Decembrie 1918 nr. 1
Anul înființării: 1911

În timpul regimului comunist, mânăstirea a fost închisă. În prezent, în această mânăstire vieţuiesc cinci călugări. Aceștia au în grijă un centru pentru copii străzii din Timișoara, unde sunt cazați, spălați și educați sute de copii și un azil de noapte numit ,,Pater Jordan”. Casa „Pater Jordan” este un proiect al Federaţiei Caritas a Diecezei Romano-Catolice din Timişoara şi a fost iniţiat în anul 1998 de Berno Rupp, călugăr al Ordinului Salvatorian, al cărui fondator a fost părintele Jordan.
Iniţial, proiectul a vizat copiii străzii, dar casa-azil de pe strada Brâncoveanu nr. 50 adăposteşte şi alţi oameni care caută ocrotire şi se află în baza ei de date.
Azilul de noapte oferă mai multe servicii celor înregistrați în bazele de date, iar pe seară sunt primiţi oamenii fără adăpost, dar care nu sunt înregistraţi în baza de date a azilului. Lor li se oferă o masă, pot face o baie, dar nu pot rămâne peste noapte.

Casa cu iederă

Adresă: Corneliu Coposu nr. 5
Anul ridicării: 1929

„Casa cu iederă“, aşa cum este cunoscută a fost construită după amenajarea parcului de pe partea stângă a Begăi, ca sediu al Societăţii de Horticultură. Se spune că de-a lungul anilor a fost şi casă conspirativă pentru Securitate.
O casă misterioasă, învăluită de iederă şi istorie aflată lângă ştrandul Termal, a făcut multe generaţii de timişoreni să se întrebe ce poveste ascunde. Ce se află dincolo de zidurile ei acoperite de plantele cățărătoare. Mai tot timpul părea abandonată, stingheră, pe malul Begăi. Oamenii treceau pe lângă ea, o admirau, unii o visau, alţii se imaginau proprietari. Se țeseau legende urbane în jurul ei. “Casa cu iedera” făcea parte din imaginarul oraşului.
Casa a fost mult timp în proprietatea societăţii care administra parcurile şi zonele verzi, apoi a căzut în anonimat. Informaţiile dispar, se lasă un văl misterios peste ea. Se spune că în timpul comunismului a fost folosită ca şi casă conspirativă de către Securitate.
După Revoluţie, casa a fost vândută de Primăria Timişoara. După ce şi-a schimbat de mai multe ori proprietarul, a ajuns în posesia unei firme, care ar fi dorit să ridice pe acest loc o clădire de birouri. Nu au primit însă autorizaţie, iar “Casa cu iedera” a rămas.